chiustenge, live

mă, eminescule
la noi în chiustenge era o gaşcă mică
era mircea ţuglea cu pleata lui chicară
era grig şoitu mai mereu cu spume la vraja mării
eram eu, sorin dinco, clarobscur (MM)
era ileana bâja, cu ochi mari de josefină
apoi a apărut şi mugur grosu, cu o ţeastă rasă de yul brynner
de parcă era hamlet la vorbitor

şi am făcut un fel de frăţie a viselor
visam pe rupte
pe vremea cînd cu o bere “mamaia” făceai o noapte dintr-o oră
alex m era cel mai tare
cînd apărea el
să-mi bag picioarele în ea de abba
credeai că vine un gladiator
în prezenţa lui, te căcai pe ele de fantasme
avea omul ăsta un dar să te dea cu capul de realitate
ceva de speriat

eram o gaşcă mică, cum zic
fiecare credea cu dinţii în steaua lui
şi împreună parcă desenam pe asfaltul unirii
spre căluţul de mare
steaua lui david

la aproape 34 de ani,
vîrstă la care cărtărescu, de pildă, om fără drame în viaţa lui subţire de poet
scria la levant
eu am certitudinea inexistenţei
a ceea ce trebuia să fie
şi n-a fost să fie
a ceea ce a fost doar în ţeastă şi-n ochi
în sînge şi-n acnee
în căminul de la haret, din tulcea
în odaia rece din ovidiu
pe puntea unui pasager spre chilia veche
sau în alte mii şi mii de locuri în care m-am diseminat
am certitudinea ratării
am certitudinea unui imens eşec

acum, cînd scriu astea
ştiu aşa:
ţuglea bagă-n demenţă la un roman, retras din lume
o carte care, înainte de a se naşte a omorît nişte simpatii
grig e ofticat de ce scrie el acolo
alex e ofticat
cu mugur vorbeam ce rost are o carte pe lumea asta dacă ea o ruinează
e praf în ruină, fratele meu,
praf în ruină

şi mai ştiu că grig stă la etajul nouă
cocoţat în rahova, pe undeva
şi că de dragul frăţiei de altădată a viselor
a venit aici, pe blogul ăsta, vădana lui ianush

şi mai ştiu şi de ileana că se tot roagă de ăia de la tvr3 să-i activeze contul la mail
da cre că sînt afoni rău, băieţii, pentru că de cinci ani… şi nimic
şi mai ştiu că
mă gîndesc din ce în ce mai des la sinucidere
cînd intru-n picaje de-astea

însă nu-i nimeni vinovat pentru ce mi s-a întîmplat
şi tocmai de aceea
nu-i nimeni vinovat
doar eu
EU mi-am futut viaţa asta pe toate părţile
Eu mi-am dus-o la tomberon
eU
eu

prin toamna lui 91 făceam naveta la ovidius
cinci minute de chiustenge cu autobuzul
frecam menta la biblioteca judeţeană cîte şase-şapte ore pe zi
şi veneam seara acasă, în singurătatea rece a unei case în care mişunau şobolani
graşi ca visele mele
şi cum veneam eu din chiustenge
seara
mă uitam prin marginile ovidiusului
cum creşteau case bengoase, albe, catedrale aproape
ceva de speriat
erau mari ca visele mele
şi-mi ziceam
“bă, fratele meu, ăştia cresc case
tu creşti monştri în tine
toate se vor nărui odată şi-odată
aşa e
e sigur că aşa va fi
dar înainte de toate
visele tale în tine se vor nărui

să te fereşti
dinco
să te fereşti”

dar cît m-am putu feri?!

am trăit atîţia ani cu frica în sîn
că mă voi nărui
s-au prăvălit toate visele alea peste mine
sînt un morman de moloz imens
chiar dacă moloz de vise
sînt haznaua a ceea ce mi-a căcat mintea
mă urăsc, eminescule, mă urăs nespus
dacă aş avea un colt şi-o sticlă de-un kil de jb
m-aş rezolva

prin 96 am încercat treaba asta cu spirt şi fire la doidoozeci
am ratat pînă şi sinuciderile succesive care au fost în viaţa mea

scrisul a omorît omul din mine
scrisul a devorat tot ceea ce se născuse şi crescuse în intervalul 72-87
a fost de ajuns o jumătate din viaţă să dilueze în rahatul ăsta cealaltă jumătate din ea

şi n-am avut vise de mărire
decît doo
să fiu eminescu
sau ceauşescu
recunosc, am visat să fiu ceauşescu
ca mulţi alţii din generaţia mea
am visat să fiu preşedintele româniei
am visat ca oamenii muncii să scrie pe steaguri şi pancarte “dinco”
am visat “partidul-dinco-românia” şi variantele existente

vă închipuiţi ce fain ar fi fost acum ca unul ca tzupa să scrie în scînteia
“tovarăşe sorin dinco, scump conducător…”
sau să-mi vină komartin la palat c-o poemă de genul “viteaz cîrmaci” etc
sau să-l fi pus eu pe sociu director la editura de stat pentru literatură
şi pe vlădăreanu şefă cu propaganda

ar fi fost ok, cu siguranţă, pentru că visam cu suflet bun şi curat
sau pur şi simplu doar cu suflet bun
“dinco-pace”
e tot ce a mai rămas din sloganurile alea
“dinco-pace”

yoyo, 26 iunie 2006, live pe Hyperliteratura

Brand

chill out de ciprian sterian, texte de st dinco



buricul pămîntului

nu de aripi are nevoie spiritul omenesc ci de plumb.Cu prea mare usurinta se avanta in cele mai inalte abstractiuni pierzand orice contact cu omenescul si realitatea – de pe mess

zice lumea că se duceau la mă-sa acasă
şi-l vedeau pă ăla acolo: tu ce vrei mă să
te faci cîn o să fii mare?
- eminescu!

apăi alţî n-are pe mimerea

(din luca&vo-lumirea, 1999, reîncarnată)

string theory
dau căutrare pe gugăl
ce mişto
de regulă, nu mă droghez decît cu muzici
acum e o altfel de boare peste căştile mele se pare că înţeleg
coarde corzi ne cordim ne încordăm
cineva trebuie să-i fi priceput la steaua lui eminoviciu
la vremea aia noroasă
poate popa smîntînă l-o fi bătut hlepăind la sarmale
l-o fi bătut pe umeri şi i-o fi spus
marfă! star treck, frate mihai! nu, pe bune... mai bagă!

"Ce treaba are string theory aici? Cred ca producerea unei astfel de contradictii e sau facila, sau
insuficient explicata/detaliata. Daca tinta e "La steaua", atunci mai mergeau doua randuri si
poemul ar fi avut de castigat. Asa, it's out of the blue: facil!

Despre ideea cu tigara: Eminescu nu are nici o vina pentru ceea ce au facut altii din el. Va rog
examinati si optiunea de a extrage aceasta tigara din gura domniei sale si eventual a o introduce
intr-unul dintre USB porturile celor care v-au enervat cu adevarat."

B. Suceava, de pe nadir_latent

Domnule Bogdan Suceava,
iata ceea ce am produs, in urma sugestiei dumneavoastra:

cineva trebuie să-i fi priceput la steaua lui eminoviciu
la vremea aia noroasă
poate popa smîntînă l-o fi bătut hlepăind la sarmale
l-o fi bătut pe umeri şi i-o fi spus
marfă! star treck, frate mihai! nu, pe bune... mai bagă! o semnăm şi o dăm anonimă!
o postăm pe nadir, să vezi ce faţă o să facă suceava...



era cinci fără ceva,
soarele nu răsărea
trupul cenuşă era
ploapele-mi se micşora

ps aceste versuri sînt scrise de gheorghe eminoviciu, căminar din Ipoteşti
cine nu crede să-l întrebe
atenţie: e un tip modest s-ar putea să nu recunoască